(scris pe când lumea era mai mică, scris apoi când lumea era deja prea mare să mai poată fi îmbrăţişată)


Eul e manifestarea artistică a unei genialităţi remarcabile. Minunăţia nenumăratelor genialităţi se reflectă direct în cel mai expresiv mod de exprimare umană – arta. Aparent paradoxal eul şi arta sunt cel mai strâns legate prin însăşi diferenţele dintre individualităţi; într-un scenariu în care diferenţele ar fi nule, nu ar mai exista artă, nu ar mai exista „eu”, „tu” şi probabil nici „noi”: prin tine mă identific ca „eu” şi prin mine te identifici ca „tu”.

Absurda feminitate a unei creaturi umane ascunde în spate diabolica dorinţă de dominare a dominatorului. Puterea obţinută astfel i se va scurge prin toţi porii ca un seu parfumat care o va înconjura, o va înveli, o va îmbraca în ţoale magice şi astfel va continua să-şi exercite magia asupra sufletelor sărace, asupra eurilor lipsite de noroc.

Acele euri feminine îşi păstraeză partea brută aşteptând să fie aparent dominate de forţe superioare. Acele feminităţi îşi vor căuta refugiul în eurile dominante care se manifestă prin volumul vocii sau prin imensitatea enciclopedică a gândului. Părul lung sau negru, cărţile albe sau stufoase, zâmbetul triunghiular şi râsul diabolic sunt punctele de interes ale dominanţei şi puncte de inflexiune pentru acele feminisme.

*

Cu capul sub apă, când nu mai respiri şi totul e aşa frumos, sentimentele ating şi îneacă alte ţărmuri. Dominarea e inutilă sau absurdă. Totul se mişcă prea repede şi prea încet pentru a fi înţeles. Preferi să fii dus de val, ajungi din port în port, din stâncă în stâncă şi rămâi doar cu cicatrice. Preferi să faci valuri, egoismul va trimite din port în port, din stâncă în stâncă şi rămân doar cicatrice.