one simple blog

Plângi. Din ochii tăi balonaţi curge o ploaie mucedă care încinge pielea şi demonizează sufletul. Din săruturile tatuate pe piele s-au aprins incizii circulare din care ţi se scurg ultimele picături ale sângelui tău efervescent. Picoarele ţi se descompun în noroiul gripal în care te-ai îngropat alaltăieri. Petalele ultimei flori perverse îţi acoperă sânii roşii şi tumefiaţi de pasiunea aceea istovitoare care te-a reinventat. Ai fost somată să pleci, ai venit. Ai fost somată sa vii, ai plecat. Nu ai mai fost somată şi ţi-a rămas să domneşti trădată pustiul sufletului tău umed şi inflamat, sângerând şi pulsând. Cuvintele fatale, spuse ca o lege universală ţi-au imprimat pe faţă un zâmbet alb şi tâmp şi ţi-a actualizat lumina ochilor, transformându-ţi privirea într-un aur al nebunilor. Palma îţi păstrează vag parfumul dulceag al o pseudodrogului care te-a calmat, te-a fermecat, te-a fascinat, te-a penetrat, iar şi iar, şi apoi te-a înveninat. Ai trăit ca o maşinarie atestată cu vertebre robotice şi cu cifre luminoase în locul porilor. Niciun medicament prescris sau precipitat nu ţi-a dat înapoi avantajul sau plăcerea inocentă, sau poate nu, a zilelor asigurate de un cer albastru şi de ochii lui otrăvitor de frumoşi.

Mori? Mori. Mori! Ai murit. Eşti moartă. Te-a omorât. Rămăşiţele tale organice se scufundă în acel noroi infect cu tot cu sânge, petale sau vertebre robotice. Nu mai rămâne nicio urmă sau umbră fadă din zâmbetul tău ameţitor şi plin, din privirea ta suavă, din lacrimile tale dulci-amărui.

Dar nici noroiul nu te mai suportă. Te vomită, îşi revarsă intestinele într-o incercare zadarnică şi iluzorie de a se purifica de boala sângelui tău efervescent cu care l-ai pângărit două zile lungi şi întunecate. Două zile nu a plouat, neavând cine să plângă, două zile soarele nu a luminat, neavând ce chip şi ce zâmbet alb să mângâie, două zile florile nu au mai crescut, neavând ce să acopere cu petalele lor. Două zile a durat dispariţia ta sub noroiul social.

Şi ai înviat a doua zi după cum ai scris pe blog: ploi şi soare, flori şi suc de portocale, explozie de lumini şi umbre, sunet şi formă. Ţi-au admirat frumuseţea interioară care se revărsa necontenit şi cu care renăşteai. Renăşteai orgasmic, cu trup, suflet, virginitate, toate neprihănite de ochii lui.

(scris cu un an în urmă, pe când lumea era mai mică)

Fetele poartă papion (?)

Vreau să fiu un papion. Să mă iei cu tine când pleci la Paris, să mă aşezi cu grijă lângă lenjerie să nu ma şifonez. Seara la cină să mă pui la gâtul tău peste cămaşa albă ca un simplu şi inutil articol vestimentar şi apoi să fii admirată pentru stilul tău nonconformist şi pentru papionul tău negru. Să fim serioşi, fetele nu poartă papion. Apoi seara ajungând în camera ta de pe Champs Elysée să mă desfaci cu grijă de la gâtul tău superb şi să mă arunci pe patul din mijlocul camerei şi să te uiţi pe geam la luminiţile turnului Eiffel. A doua zi diminieaţă să mă desfaci cu grijă şi, cu o perie moale, să-mi cureţi negrul de orice linie sau pată, să mă faci ca nou. Când te întorci acasă să mă pui în dulap şi să le povesteşti despre Paris. Să mă mai porţi din când în când şi apoi să uiţi de mine.

Apoi, peste mulţi ani, să faci curat în dulap şi să mă găseşti prăfuit într-un colţ. Copii te vor întreba ce e cu mine. Tu să le răspunzi cu dor că am fost papionul tău şi să le povesteşti de Paris.

Vreau sa fiu un papion, papionul tău.

Vis nebun 
al nopţii albe
durere surdă
Vis nebun
al lumii oarbe
pline de avânt
Vis nebun
al nopţii albe.