one simple blog

Poate nu mai ai răbdare. Poate te-ai săturat. Poate ai vrea să schimbi totul, prietenii, oraşul, familia. Poate vrei să pleci, poate vrei să fugi.

Te-ai săturat să ţi se spună ce să faci.

Te-ai săturat să greşeşti fără să vrei.

Te-ai săturat să greşeşti fără să ştii.

Te-ai săturat să nu ştii şi să pierzi.

Ai reuşit să-l pierzi pe el, fără să vrei, fără să-ţi pese, fără să te doară.

Reuşeşti să o pierzi pe ea, fără să vrei, fără să-ţi pese, fără să te doară.

Nu vreau să mă pierzi pe mine, fără să vrei, fără să-ţi pese, fără să te doară.

Nu vezi, nu simţi, nu-ţi pasă, nu te doare. Tu eşti bine. Noi mai puţin. Dar nu le pasă. I-ai pierdut.

Te-am scos dintr-o cuşcă şi te-am pus în alta. Tu ai tras capacul.

*

Mă simt pierdut, pe un pod al ciudatului, într-un univers absurd, pierdut sub tălpi înalte. Privesc, miros defapt, apa-suflet care se scurge pe sub mine, din mine. Sunt izvorul unui fluviu, pe a cărui pod m-am aşezat uşor, nepăsător, ca un fum amar. Stele licăresc departe, pe un cer incolor, inodor, care nu există în realitate. Ochii lor mă luminează ca stele albastre, mă mint şi mă adulmecă uşor ca un organism pur kinestezic.

Totul e doar dor în mintea mea. Ceaţa din circumvoluţiuni umple şi îneacă universul absurd şi aruncă umbre întunecate pe solul infertil. Poduri ciudate se sfarămă sub presiunea sângelui şi aruncă în aer orice vis sau sentiment. Totul e aici, nimic nu e afară. Totul e aici, nimic nu e dincolo. Eu nu sunt aici. Eu sunt dincolo. Eu sunt nimic.

Îmi pare rău.

Îmi pare rău că sunt aşa cum sunt, că nu ştiu cum să ma port cu cineva care ţine la mine, că nu ştiu să ascult şi că nu ştiu să vorbesc cum şi când trebuie.

Îmi pare rău că nu ştiu să-mi asum niciodată vina şi că tot timpul caut scuze.

Îmi pare rău că abia acum zic “îmi pare rău”.

Îmi pare rău ca nu ştiu să apreciez un “îmi pare rău”.

Eşti prima persoană care mi-a arătat propriile defecte şi asta înseamnă pentru mine că îţi pasă.

Îmi este greu până reuşesc să mă schimb.

Îmi spuneai că nu vrei să mă schimbi, dar o poţi face şi o poţi face în bine.

Şi mi-ar plăcea să o faci.

Eşti prima persoană care m-a dat jos din lumea mea, lume în care mă aşezasem pe un soclu care nu mi se parea niciodată suficient de înalt.

Eşti prima persoană care vrea să mă maturizez.

Mulţumesc.