one simple blog

Multe profeţii au rămas de la antici şi multe s-au adeverit.  Dar una însă e mai tulburătoare şi mai înfricoşătoare decât toate celelalte.

O umbră întunecată va acoperi pământul, infernul vi se va dezlănţui în faţa ochilor şi cerul vă va înghiţi. Puţin eroi vor avea curajul să înfrunte tenebrele şi mai puţini vor trăi să spună povestea.

Când frunza va fi aurie se va porni dezastrul. Soarele va fi acoperit de sfere negre de răutate, Demonii vor ieşi în întunericul Marelui Abis şi vor domni întreg Pământul.

Acesta e puţinul rămas din întreaga profeţie, dar e destul să te înfioare. Anticii au numit aceast timp înfricoşător SHCOAL’LA, sau Era Răului. Toţi copiii şi tinerii vor fi strânşi şi duşi la Altarele Sacrificării. Cei care se vor ascunde şi vor fi găsiţi vor fi înlanţuiţi şi duşi cu forţa – nimeni nu va scăpa. Acolo vor fi torturaţi pâna la sânge. Stranii rituale vor avea loc zilnic, torturaţii vor fi strânşi în grupuri şi vor fi obligaţi să înveţe străvechile arte demonice – ocultismul, alchimia, inscripţia, runica şi alte lucruri îngozitoare. Vor fi învăţaţi să mintă, să ucidă, iar cei slabi vor plânge, se vor automutila şi frica le va năpădi sufletele. Demonii îşi vor bate joc de fiecare în parte hrănindu-se din frica şi ruşinea lor. Unii demoni se vor arăta prietenoşi, binevoitori, dar sub această mască se va ascunde tot dorinţa arzătoare de a chinui sufletele. Cei mai buni iniţiaţi vor fi trimişi în arene  unde vor lupta până la moarte, uitând orice sentiment uman; vor fi ademeniţi cu libertatea, însă învingătorii vor fi demonizaţi.

Timpuri grele ne aşteaptă, dar eroi se vor ridica şi ne vor duce speranţa. SHCOAL’LA nu va dura în veci. Cei torturaţi se vor uni şi vor distruge fiecare demon în parte şi îi vor trimite înapoi în Marele Abis.

Luaţi aminte, tineri viteji, şi păstraţi lumina în suflet.

Eul e un amestec coloidal de individualitate, idei, procese, fenomene, analize, un amestec miscibil la limită; limita e graniţa fină, linia punctată dintre posibil şi imoral, sau poate dintre moral şi imposibil; o linie trasă stângaci de o mână tremurând de incertitudine, de libertate, mâna unui sentimentalist raţional, un adept al ştiinţei care se lasă copleşit de propriile sentimente, mai bine zis se lasă copleşit de dorinţa frământătoare de a-şi controla sentimentele dincolo de necesitate, pentru a fi sigur că poate fi acceptat, că se poate accepta. O mână imatură care nu-şi cunoaşte decât propriul suflet şi care tânjeşte în nevoia sa de nou. O mână care şi-a adăpat setea dintr-un  izvor al exactului, al rigidului, dar în care nu mai e în stare nici măcar să se clătească. O mână care ar vrea să se scalde într-un ocean de sentimente, de fenomene proprii care nu au (ne)voie să fie explicate, un ocean pe care l-a atins rareori, cu unghia de la degetul mic, atunci când era săturat, îndestulat de apa izvorului. Dar izvorul a început să sece şi nu-i mai poate răcori gâtlejul însetat, sau poate mănâ a crescut dincolo de posibilitatea izvorului de a-l mai adăpa. Mâna vrea să-noate în oceanul în care poate să-şi aleagă valul şi apa pe care să le înfrunte, fără a mai fi condiţionat de debitul izvorului. Mâna vrea să-noate în oceanul plin de ceaţă în care să se piardă şi în care să se găsescă cu o altă mână în mijlocul ei; sau la margine. Mâna unui specimen uman care are nevoie de un altfel de afecţiune, care vrea să iubească altfel şi să fie iubit altfel; o afecţiune, o iubire mai vie, mai condenstată, mai coaptă, o iubire pe jumătate tabu, ascunsă de ochii indiscreţi din ocean.

Un scârţonfâs e gripat. Tractul renal îi este înfundat cu particule subatomice de spin întreg obţinute dintr-un suflet dezmembrat apocaliptic ca o banană verde. Acelaşi proces trilateral a dedus, în conformitate cu legislaţia actuală, diagnosticul secund al entităţii scârţonfâsciene – acvilocenoză ascendentă. Astfel, având în vedere zodiacul lemnului dulce-amărui, nu putem nega că perspectiva alchimică a nucilor din mentalitatea ţânţarilor nu este trandafirie. Astfel audiovizualul va muri în continuare în aerul ionizat patetic şi dramatic, dacă nu se profită de regina americană. Acesta este motivul pentru care rasa scârţonfâsciană este susceptibilă de dans fotografic, precum şi de tăbliţe circulare sărutate în supărarea schimbătoare. Al treilea diagnostic alfabetic e nemernic de copilăros: telemetrie TH-1. Complexul întâmplător îndrăgosteşte aniversarea de vinul pierdut şi probează siguranţa subminată explicativ de castraveţii muraţi. Libertatea deconspirată de Petru-Pix a conchis cu o uşurinţă comercială inimaginabilă într-un bloc construit şi ars de mafia cenzurată a malului.

În concluzie scârţonfâsul suferă şi de o flotare de ritm şi pasiune. Din fericire nu e molipsitor – filtrul de protecţie IR respiră şi prin teflon. Pacientul se va putea vindeca printr-un tratament ţesut stelar într-un salon legumicol specializat în soc dulce-acrişor.

Departamentul nostru îi urează domnului mult sirop şi sănătate… scârţonfâsciană, evident.