Totul s-a întâplat într-o seară de vară. Cerul sângera înroşind şi pământul. Nori răzleţi se cutremurau la vederea măcelului, se speriau şi se dizolvau în atmosfera încărcată. Păsările ţipau a război, sunau cornul a retragere: erau urmărite. Un şoim uriaş vroia să ia cina. După ce servi masa plecă fără să plătească nota; aşa se întâmpla de fiecare dată.

Eram uimit de acest teatru macabru la care natura era regizor. Eram uimit cum lanţul trofic se încolaceşte ca o cobra neagră în faţa mea. Mă sufocam, mă muşca de braţ, mă durea braţul drept, mă durea pieptul, chiar mă sufocam, nu mai aveam aer, plângeam, ţipam…

Cobra mă hipnotizase: am vrut să ajung în primul rând la acest spectacol şi am călcat pe alţii în picioare, am călcat în gol, am căzut de la doi trei metri… mi-am rupt mâna: am plătit nota şoimului…