one simple blog

„Nu îţi viola zeul (care îți satisface niște plăceri)!” târfă care ești.

Ești plastic și public. Inima-ți ruptă în 49 de bucațele. Și ascult un cântec pentru Elias (de la cea cu bucățelele).

Într-o formă sau alta

Adi

aprilie 5th, 2010

ce inima smechera ai tu
e trist inca cand faci schimbi de bucati de inima cu altii. le legi frumos (eu prefer cu ata mov) le faci fundite, fluturasi, pupici si apoi brusc sunt rupte, nu descusute, ci rupte. si nu ramai decat cu zdrente de inima ce atarna de o ata ponosita mov. uneori reusesti se rupi si tu bucata de inima ce ai dat-o, la fel nu o descosi ci o rupi. si asa, incet incet, ajung sa am o inima peticita, rupta, fara sa mai stiu ce e al meu si ce e de la altii. e vesel/trist sa ai o inima arlechin.

Nu mă ascund de cei ce nu sunt orbi.

Priviți prin mine și judecați.

Rămâi în amurg când soarele îți arde pielea. Rămâi în amurg și așează-te pe sicriul morții tale. Abateți umbra asupra ei și închide-i sicriul din cuie de lumină.

Rămâi în absurd când realul doarme. Mergi pe cărări lungi pline de minciuni și ascunde-te după un copac. Găsește-ți viitorul, transformă-l în absurd și întoarce-te în locul din care ai plecat.

Rămâi în tăcere când adevărul îți țipă în ureche. Tăcerea nu țipă. Rămâi în întuneric și taci. Și va fi lumină.

Și pleacă și du-te, și pleacă și du-te, aleargă, zboară sus și mai sus, fum de țigară, sus și mai sus, până când umbra ta va acoperi pământul și pământul îți va fi umbră. Și îi vei râde soarelui în față, îl vei scuipa între ochi, te vei lupta formal cu el. Soarele de ciudă se va face negru-roșu-negru, mic pitic și din el îți vei face tron. Și cum lumina e a ta, vei inventa o culoare undeva după mov, și astfel vei colora albul și luna. Și te vei întoarce către pământ și le vei râde în față zeilor și dumnezeilor, îi vei scuipa cu noua ta culoare pe buze și te vei lupta formal și cu ei. Îi vei învinge și îți vei face din ei coroană și sceptru; dar nu îi vei purta cu mândrie, ci îi vei trimite să ardă pe o planetă de iubire.

Și îmi vei rămăne tu, oricare ai fi tu, oricare ați fi voi, soare și zeu, lumină. Dar prea târziu este să mai cred; mai bine omoară-mă pe mine netrebnicul, omoară-mă în alb și mov. Apoi omoară-mă cu noua ta culoare.

(scris pe când lumea era mai mică, scris apoi când lumea era deja prea mare să mai poată fi îmbrăţişată)

Eul e manifestarea artistică a unei genialităţi remarcabile. Minunăţia nenumăratelor genialităţi se reflectă direct în cel mai expresiv mod de exprimare umană – arta. Aparent paradoxal eul şi arta sunt cel mai strâns legate prin însăşi diferenţele dintre individualităţi; într-un scenariu în care diferenţele ar fi nule, nu ar mai exista artă, nu ar mai exista „eu”, „tu” şi probabil nici „noi”: prin tine mă identific ca „eu” şi prin mine te identifici ca „tu”.

Absurda feminitate a unei creaturi umane ascunde în spate diabolica dorinţă de dominare a dominatorului. Puterea obţinută astfel i se va scurge prin toţi porii ca un seu parfumat care o va înconjura, o va înveli, o va îmbraca în ţoale magice şi astfel va continua să-şi exercite magia asupra sufletelor sărace, asupra eurilor lipsite de noroc.

Acele euri feminine îşi păstraeză partea brută aşteptând să fie aparent dominate de forţe superioare. Acele feminităţi îşi vor căuta refugiul în eurile dominante care se manifestă prin volumul vocii sau prin imensitatea enciclopedică a gândului. Părul lung sau negru, cărţile albe sau stufoase, zâmbetul triunghiular şi râsul diabolic sunt punctele de interes ale dominanţei şi puncte de inflexiune pentru acele feminisme.

*

Cu capul sub apă, când nu mai respiri şi totul e aşa frumos, sentimentele ating şi îneacă alte ţărmuri. Dominarea e inutilă sau absurdă. Totul se mişcă prea repede şi prea încet pentru a fi înţeles. Preferi să fii dus de val, ajungi din port în port, din stâncă în stâncă şi rămâi doar cu cicatrice. Preferi să faci valuri, egoismul va trimite din port în port, din stâncă în stâncă şi rămân doar cicatrice.